iOS 11 va bloca o bună parte din aplicațiile existe în App Store

0

iOS 10.3 este deja disponibil de o săptămână de zile, ce-i drept în teste în versiunea beta numărul 1 abia, însă noutătile continuă să fie descoperite.

După cum au sesizat cei de la 9to5mac, există un nou mesaj de tip popup care apare pe ecranul unui iDevice atunci când sunt deschise anumite aplicații, în iOS 10.3 beta 1. Mai exact, alerta apare atunci când este deschisă o aplicație dezvoltată pe 32 bit prin care utilizatorul este anunțat că developerul acesteia trebuie s-o actualizeze și că există foarte mari șanse ca aceasta să nu mai funcționeze pe următoarele versiuni de iOS.

Apple a început să ofere suport pentru aplicațiile dezvoltate pe 64 bit încă de când a fost lansat terminalul iPhone 5S, care este de asemenea primul device ce dispune de această arhitectură. Apple încă din februarie 2015 le recomandă dezvoltatorilor de aplicații să își actualizeze titlurile la versiuni pe 64 bit. Asta înseamnă că gigantul din Cupertino pregătește o noutate foarte importantă pentru iOS 11: lipsa suportului pentru aplicațiile 32 bit.

Astfel, dezvoltatorii nu vor mai putea actualiza aplicațiile pentru iOS 11 decât dacă acestea sunt construite pentru arhitectura de 64 bit.